Despre periutele interdentare – Clinicile DentoCare
ata dentara
Ce este ata dentara si cum se foloseste?
martie 4, 2016
electric flossing
Ce este electric flossingul?
martie 11, 2016
Show all

Despre periutele interdentare

profilaxie

Aproximativ 40% din suprafețele dentare se află în spațiul interdentar, fiind greu accesibile în cursul periajului obișnuit. În plus suprafețele interdentare sunt frecvent implicate în procese carioase și în această regiune debutează adesea afecțiunile gingivo-parodontale. Prin igienizarea spațiului interdentar se reduce substanțial riscul carios, necesitatea tratamentelor aferente și posibilitatea instalării inflamației gingivale și osoase în jurul dinților respectivi.

Raportul dinților vecini se poate materializa sub forma unui punct sau suprafața de contact, caz în care igienizarea surpafețelor aproximale se poate face cu ața interdentară, și sub formă unui spațiu mai mult sau mai puțin lărgit. Sunt și situații în care există un contact între dinții adiacenți, dar în zona cervicală se formează un spațiu mai larg, asociat cu o papilă interdentară absentă sau atrofiată. În asemenea cazuri se recomandă curațarea zonei cu periuța interdentară. Periuța interdentară poate fii deasemenea utilizată , așa cum a demonstrat Waerhaug in 1976,  și 2-2,5 mm subgingival.

Tipuri de periuțe interdentare:

  • Unitufă – un singur smoc de fire de plastic, gros, utilizate atât interdentar cât permite spațiul cât și pentru zonele greu accesibile: molari de minte, fețe distale ale ultimilor molari, etc.
  • Cilindrice – mai multe tufe mici, sintetice, înfașurate pe o tijă subțire de plastic sau metal.
  • Conice – diametrul variază îngustându-se spre vârful periuței
  • Cu secțiune triunghiulară – au secțiunea transversală asemănătoare ca formă și mărime ambrazurii gingivale.

Indicațiile periuței interdentare:

  • Curățarea zonei de furcație la pacienții cu parodontopatii avansate
  • Curațarea suprafețelor dentare din jurul bracket-urilor ortodontice
  • Igienizarea spațiului dintre corpul de punte și gingie (când spațiul permite)
  • Igienizare în jurul implantelor și în caz de periimplantită (cu modele de periuțe interdentare extra-soft)
  • După intervenții chirurgicale parodontale cu reducerea pungilor sau alungirea coroanei pentru igienizarea zonei
  • Indepărtarea plăcii bacteriene de pe suprafața distală a ultimului molar

Contraindicațiile periuțelor interdentare:

  • Inghesuiri dentare sau lipsa spațiului interdentar

Selectarea periei interdentare cu dimensiunii potrivite

Determinarea formei și dimensiunii optime a periuței interdentare se face de către medicul dentist sau igienistul dentar, întrucat spațiile interdentare variază individual și se pot modifica substanțial în prezența afecțiunilor gingivale.

Pentru selectarea dimensiunii optime a periei interdentare este necesară măsurarea spațiului interdentar în cauză. Dacă la același pacient există spații interdentare cu deschidere variată, se vor indica maxim 2 periuțe interdentare, cu mărimi diferite, care vor fi folosite separat, în funcție de dimensiunea spațiului. Aceluiași pacient nu vom indica 3-4 sau mai multe mărimi, întrucat riscăm să pierdem complianța pacientului.

Pentru determinarea mărimii corespunzatoare se pot folosi dispozitive pentru măsurarea spațiului interdentar sau se pot încerca pur și simplu mai multe periuțe cu mărimi diferite, până la alegerea celei optime. Periuța interdentară corespunzatoare înseamnă o ușoară rezistență la introducerea în spațiul interproximal. O perie prea mare provoacă leziuni gingivale sau este inutilizabilă, iar o perie cu diametrul prea mic nu are capacitatea de a curața complet suprafețele interdentare în cursul mișcărilor vestibulo-orale și oro-vestibulare. O periuță mai mică poate fi indicată numai dacă pacientul este instruit să igienizeze separat suprafața mezială și distală a spațiului interdentar.

Pentru a curața spațiile greu accesibile, precum cele dintre molari, periuțele se pot îndoi în prealabil. Flexibilitatea tijei de sârmă pe care sunt dispuși perii ajută la evitarea traumatismelor gingivale. Există și modele de periuțe angulate, special concepute pentru zona laterală a arcadelor dentare.

Modul de folosire al periei interdentare:
Peria interdentară se introduce în spațiul interdentar din direcție vestibulară și se efectuează câteva mișcări vestibulo-orale și oro-vestibulare. La dinții laterali poate fi necesară introducerea periei dinspre oral.

Trebuie menționat pacientului că apariția sângerării la primele utilizări ale periuței interdentare este un fenomen normal și se datorează preexistenței inflamației la nivelul țesuturilor moi. Eliminarea eficientă a plăcii bacteriene facilitează remiterea inflamației și în termen de 1-2 săptămâni va dispărea hemoragia din timpul folosirii periutei interdentare.

Este încă amplu dezbătut dacă periuța interdentară trebuie folosită cu sau fară pastă de dinți, însă cert este că o cantitate prea mare de pastă reduce eficiența filamentelor sale. Uneori , mai ales în cazul periimplatitelor sau în tratamentul bolilor parodontale, se recomandă  imbibarea periuței în soluții antiseptice de tipul Clorhexidinei pentru a evita efectele neplăcute aduse de  utilizarea pe termen lung la nivelul întregii cavitați orale.

Frecvența  utilizarii:

Periuța interdentară se folosește de câte ori este nevoie (pentru eliminarea resturilor alimentare cantonate în spațiile interdentare), dar se recomandă a fi folosită o dată pe zi, preferabil seara.
 Întreținerea:

Periuța interdentară se clatește sub jet de apă în cursul utilizării de mai multe ori și la sfârșitul folosirii, după care se scutură și se asează într-un loc cu bună aerisire si ferit de umezeala. Periuta interdentara trebuie inlocuita  cand devine uzata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *