Aparat dentar în București

1.490 lei/ arcadă

În clinicile DentoCare din București folosim aparate dentare fixe metalice, ceramice sau cu safir, aparate autoligaturante Damon și alignere (gutiere transparente) Spark™ de la Ormco, producător internațional cu reputație în domeniul ortodonției, utilizate la nivel global în tratamente moderne și eficiente.

Disponibil în toate cele 4 clinici din București Program L-V 08:00-21:00
Vedeți oferta noastră
Mascotă dantură cu aparat dentar metalic, care arată cu degetul mare în sus, într-un cabinet stomatologic luminos
Prețuri pe arcadă

Aparatele dentare de la DentoCare

Alegeți aparatul dentar și programați-vă online. La consultația inițială, medicul ortodont vă spune ce aparat vi se potrivește.

Aparatele dentare folosite

Ormco

În clinicile DentoCare din București folosim aparate dentare Ormco, producător internațional cu reputație în domeniul ortodonției și cu experiență globală în dezvoltarea de soluții moderne pentru tratamente ortodontice. Aparatele sale sunt utilizate la nivel global în tratamente moderne și eficiente.

Ce vă oferă

Ce este un aparat dentar și ce vă oferă?

Aparatul dentar este un dispozitiv medical care se aplică, de obicei, pe partea din față a dinților: un ajutor real pentru zâmbetul dumneavoastră. Prin presiunea delicată și constantă pe care o exercită, corectează treptat poziția dinților și sprijină dezvoltarea corectă a maxilarului. Rezultatul: un zâmbet mai frumos și mai sănătos și o mușcătură mai funcțională.

Beneficiile nu se limitează doar la partea estetică, aparatul dentar are și beneficii practice, cum ar fi:

  • Dinți mai ușor de curățat

    Când dinții sunt aliniați corect, periajul devine mai eficient și igiena orală zilnică, mai ușoară. Astfel, scade riscul de carii, tartru sau probleme gingivale pe termen lung.

  • Mai puțin disconfort în zona maxilarului

    Un tratament ortodontic corect realizat ajută la o mușcătură mai echilibrată și reduce tensiunea din articulația maxilarului. Dacă ați simțit tensiune, durere sau zgomote în zona articulației maxilare (ATM), tratamentul vă poate ajuta să reduceți aceste simptome.

  • Un profil facial mai echilibrat

    În unele cazuri, repoziționarea dinților poate aduce o schimbare subtilă, dar vizibilă, în conturul feței, în special când se corectează linia mediană sau mușcătura.

  • Protecție mai bună pentru dinții proeminenți

    Dinții care sunt „în afară” pot fi mai expuși la lovituri sau la uzură. Corectarea poziției lor îi poate proteja mai bine în timp.

  • Un zâmbet mai armonios

    Fiecare zâmbet este unic, dar atunci când dinții sunt bine aliniați vă puteți simți mai confortabil să zâmbiți larg și natural.

  • Nu știți dacă aveți nevoie de aparat dentar?

    La consultația inițială, medicul ortodont vă evaluează și vă spune dacă tratamentul este indicat și ce tip de aparat vi se potrivește.

Pentru cine este

Cum vă dați seama că ați putea avea nevoie de un aparat dentar?

Unele semne pot indica necesitatea unei evaluări ortodontice:

  • dinți înghesuiți sau nealiniați corespunzător;
  • o mușcătură care nu se simte naturală (ocluzie incorectă);
  • dificultăți în menținerea igienei din cauza poziției dinților;
  • scrâșnit frecvent din dinți, mai ales noaptea;
  • disconfort legat de aspectul general al zâmbetului.

Bine de știut: aceste semne nu înseamnă automat că aveți nevoie de aparat dentar. Fiecare persoană are nevoi diferite și fiecare zâmbet are particularitățile lui: doar în urma unui consult de specialitate se poate stabili dacă tratamentul ortodontic este indicat și ce opțiuni vi se potrivesc.

Aparat dentar fix cu brackeți metalici pe dinți înghesuiți
Aparatul fix pe dinți

Metalic sau estetic: cum arată aparatul dentar fix

Brackeții aparatului dentar fix pot fi metalici sau estetici (fizionomici), transparenți. Iată cum arată cele două variante pe dinți.

Zâmbet cu aparat dentar fix cu brackeți metalici și elastice colorate Zâmbet cu aparat dentar fix cu brackeți estetici, transparenți
Brackeți metalici, cu elastice colorate, și brackeți estetici, transparenți

Alegerea aparatului potrivit se face întotdeauna după o evaluare atentă, în cadrul consultației ortodontice.

Vedeți prețurile
Alternativa detașabilă

Gutierele transparente Spark™

Gutierele de aliniere, precum Spark™ Clear Aligners, sunt o opțiune ortodontică modernă și discretă, utilizată pentru corectarea anumitor poziții dentare.

  • Transparente și detașabile: oferă un plus de confort și flexibilitate în viața de zi cu zi.
  • Pentru anumite poziții dentare: la consultație, medicul ortodont vă spune dacă gutierele sunt o opțiune potrivită în cazul dumneavoastră.
  • Preț: de la 1.490 lei / arcadă. Costurile complete și etapele tratamentului cu Spark™ sunt detaliate pe pagina dedicată.

Detalii despre gutierele Spark™

Gutieră transparentă Spark™ Clear Aligners
Tipuri de aparate dentare

Ce tipuri de aparate dentare există?

La DentoCare puteți alege între aparate dentare fixe clasice, aparate autoligaturante Damon și gutiere transparente Spark™. Iată prin ce se deosebesc cele două familii de aparate fixe.

Aparate dentare fixe clasice

Aparatul dentar fix, fie că este metalic, ceramic sau cu safir, este utilizat de zeci de ani în ortodonție și continuă să fie o opțiune recomandată frecvent de medicii specialiști. Poate contribui la rezultate estetice și funcționale bune, în funcție de nevoile fiecărui pacient.

2 variante
aparat dentar metalic și aparat fizionomic Symetri Clear™
Soluții adaptate pentru
o gamă largă de anomalii dentare

De la 1.490 lei / arcadăDespre aparatele clasice

Aparate dentare autoligaturante Damon

Produse de compania Ormco, aparatele dentare autoligaturante Damon sunt recunoscute la nivel internațional pentru inovațiile aduse în tratamentele ortodontice.

3 variante
Damon Q, Damon Clear (estetic) și Damon Ultima™
Concepute pentru
un tratament eficient, confortabil și adaptat nevoilor fiecărui pacient

De la 2.500 lei / arcadăDespre aparatele Damon

Medicul ortodont vă recomandă soluția potrivită în urma unei evaluări personalizate. Dacă vă interesează o variantă detașabilă, citiți despre gutierele transparente Spark™.

Tipurile de aparate dentare, explicate pe scurt

Material video cu caracter informativ general (sursa: emisiunea MediCOOL). Ce aparat vi se potrivește stabilește medicul ortodont, la consultație.

Recenzii

Ce spun pacienții despre aparat dentar

Recenzii reale ale pacienților din cele 4 clinici DentoCare.

Andreea C.
octombrie 2026 · DentoCare Lujerului

O experiență foarte plăcută! Am făcut recent un detartraj la domnul doctor Ștefan Bucurică și am apreciat profesionalismul, atenția acordată pacientului și faptul că mi-a explicat fiecare etapă a procedurii.
Frecventez această clinică de mai mulți ani, aici am urmat și tratamentul ortodontic cu aparat dentar și revin de fiecare dată pentru tratamentele stomatologice necesare. Am avut mereu experiențe pozitive și recomand cu încredere!

Recenzie Google · citiți pe Google
Andreea P.
august 2026 · DentoCare Lujerului

O recomand din toată inima pe doamna dr. Cosma de la Dentocare Lujerului! Am început tratamentul ortodontic în luna noiembrie a anului trecut, când mi-a montat aparatul dentar Damon Ultima, iar acum, după nici un an, sunt foarte aproape de finalul tratamentului și sunt extrem de mulțumită de rezultat. De la prima consultație și până în prezent, doamna doctor mi-a inspirat încredere prin profesionalismul, răbdarea și atenția cu care tratează fiecare detaliu. Este un medic care nu doar își face meseria impecabil, ci o face cu foarte multă pasiune și dedicare, rar găsesc medici la care să vin de plăcere. MULȚUMESC!

Recenzie Google · citiți pe Google
Ana T.
octombrie 2026 · DentoCare Timpuri Noi

Domnul Stănculescu un ortodont de nota 10 sunt foarte mulțumita

Recenzie Google · citiți pe Google
Adrian U.
octombrie 2026 · DentoCare Virtuții

experiență plăcută, montat aparat și sus și jos. recomand cu plăcere!

Recenzie Google · citiți pe Google
Ilona L.
octombrie 2026 · DentoCare Lujerului

O echipa excelenta. Domnul doctor Victor de la chirurgie, domnișoara doctor Denisa de la orto sunt fantastici

Recenzie Google · citiți pe Google
Alina N.
octombrie 2026 · DentoCare Colțea

Recomand dna dr Ionescu Andreea pe ortodontie. Foarte empatica si profesionista!😊

Recenzie Google · citiți pe Google
Pas cu pas

Etapele tratamentului cu aparat dentar

De la prima evaluare până la menținerea rezultatului, tratamentul cu aparat dentar urmează câțiva pași clari, sub supravegherea medicului specialist ortodont.

  1. Prima vizită

    Consultația inițială

    Medicul specialist ortodont evaluează mușcătura (ocluzia), poziția dinților și structura generală a danturii.

    • Indicația de tratament: pe baza acestor observații, medicul stabilește dacă tratamentul ortodontic este indicat.
    • Tipul de aparat: aflați ce aparat ar fi potrivit, în funcție de particularitățile cazului dumneavoastră.
  2. După consultație

    Planul de tratament

    Medicul analizează cu atenție toate informațiile și creează un plan de tratament adaptat nevoilor dumneavoastră, pas cu pas.

    • Investigațiile: radiografiile, fotografiile din timpul evaluării și modelul realizat pe baza amprentei dentare.
    • Echilibrul: scopul este un rezultat cât mai bun, atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional, ținând cont de particularitățile danturii dumneavoastră și de ce este posibil din punct de vedere medical.
  3. Ziua montării

    Montarea aparatului dentar

    Aparatul se aplică pe una sau pe ambele arcade, în funcție de planul de tratament stabilit.

    • În cabinet: procedura este realizată sub supravegherea medicului specialist.
    • Durata: aproximativ 45-60 de minute.
  4. La fiecare 4-8 săptămâni

    Controalele periodice

    În funcție de tipul aparatului și de ritmul de evoluție, reveniți la clinică pentru activarea aparatului.

    • Activarea: se schimbă arcul ortodontic și, dacă este cazul, modulele elastice.
    • Sub control medical: aceste ședințe asigură progresul tratamentului în siguranță.
  5. Obiective atinse

    Finalul tratamentului

    Când medicul stabilește că obiectivele tratamentului au fost atinse, aparatul este îndepărtat.

    • Igienizare profesională: se poate realiza în aceeași ședință, pentru redarea confortului și a curățeniei în zona tratată.
  6. După tratament

    Etapa de contenție (post-tratament)

    O etapă esențială pentru stabilitatea rezultatelor pe termen lung.

    • Aparatul de contenție: pentru a menține poziția obținută a dinților, veți purta un aparat de contenție (gutieră, fir colat sau alt dispozitiv), în funcție de recomandarea medicului.

Durata totală depinde de tipul de aparat, de vârsta pacientului și de complexitatea cazului. În majoritatea situațiilor, aparatul dentar se poartă între 18 și 24 de luni.

Prețuri

Cât costă un aparat dentar? Prețuri în București

Costul tratamentului ortodontic variază în funcție de complexitatea cazului și de tipul de aparat ales. În stabilirea planului se ține cont de situația inițială a danturii, de tipul de aparat dorit (metalic, ceramic, safir, autoligaturant), de evoluția tratamentului în timp și de posibile ajustări suplimentare, de exemplu înlocuirea unor brackeți.

Preț pe arcadă Aparatul dentar

Aparate fixe clasice

Brackeți metalici

1.490 lei

Aparat dentar metalic

Fizionomic (safir)

2.500 lei

Aparat fizionomic Symetri Clear™

Aparate autoligaturante Damon

Autoligaturant

2.500 lei

Aparat dentar Damon Q

Autoligaturant estetic

3.000 lei

Aparat dentar Damon Clear

Autoligaturant

3.000 lei

Aparat dentar Damon Ultima™

Gutiere transparente

de la 1.490 lei

Aparat Spark™ Clear Aligners

Costuri asociate Înainte de montare și pe durata tratamentului

Înainte de montarea aparatului

Prima vizită

Consultația inițială

Evaluare medicală pentru stabilirea indicației de tratament

Pe baza amprentei dentare

aprox. 100 lei

Model de studiu

Investigații

variabil

Dosar ortodontic (radiografii și fotografii)

Costul depinde de centrul de imagistică ales.

Pregătire

75-199 lei

Igienizare dentară înainte de aplicarea aparatului

Cele mai uzuale intervenții pe durata tratamentului

  • Arc aparat clasic15 lei
  • Arc Damon50 lei / arc
  • Recolare tubușor100 lei
  • Gutieră de contenție200 lei
  • Aparat mobil1.000 lei / arcadă

Controale periodice · la 4-8 săptămâni

100 lei

Activarea aparatului, preț pe arcadă

Costuri orientative, valabile la momentul redactării. Prețurile sunt informative și pot varia în funcție de nevoile fiecărui caz. Prețul aparatului se calculează pe arcadă; în majoritatea cazurilor, cel mai indicat este tratamentul pe ambele arcade, pentru o mușcătură corectă și stabilă. Planul de tratament complet se stabilește de medicul specialist ortodont, după evaluare.

Pentru o estimare a costului total al tratamentului ortodontic, folosiți calculatorul de preț pentru aparatul dentar.

Nu știți ce aparat vi se potrivește? Medicul ortodont vă recomandă soluția potrivită în urma unei evaluări personalizate, la consultația inițială.

Aflați ce aparat dentar vi se potrivește

La consultația inițială, medicul specialist ortodont vă evaluează mușcătura, poziția dinților și structura generală a danturii. Aflați dacă tratamentul ortodontic este indicat, ce tip de aparat vi se potrivește și care sunt etapele următoare.

Luni-Vineri 08:00-21:00 · Sâmbătă 08:00-14:00 (Virtuții și Timpuri Noi)

Sunați la clinică

Unde puteți face aparat dentar la DentoCare, în București

Tratamentul cu aparat dentar este disponibil în toate cele 4 clinici DentoCare din București. Alegeți clinica cea mai apropiată:

DentoCare Virtuții

Sector 6 (Crângași, Militari)

Șoseaua Virtuții nr. 46A, Sector 6, București

Luni-Vineri: 08:00-21:00 · Sâmbătă: 08:00-14:00 · Duminică: închis

0770 152 117

DentoCare Lujerului

Sector 6 (Lujerului)

Șoseaua Virtuții nr. 2C, Sector 6, București

Luni-Vineri: 08:00-21:00 · Sâmbătă: închis · Duminică: închis

0758 052 040

DentoCare Timpuri Noi

Sector 3 (Timpuri Noi, Nerva Traian)

Strada Ion Minulescu nr. 45, Sector 3, București

Luni-Vineri: 08:00-21:00 · Sâmbătă: 08:00-14:00 · Duminică: închis

0720 134 665

DentoCare Colțea

Sector 3 (Universitate, Centrul Vechi)

Strada Pătrașcu Vodă nr. 4, Sector 3, București

Luni-Vineri: 08:00-21:00 · Sâmbătă: închis · Duminică: închis

0758 067 270

Întrebări frecvente despre aparat dentar

Cât costă un aparat dentar la DentoCare?

Prețul aparatului se calculează pe arcadă:

  • aparat dentar metalic: 1.490 lei;
  • aparat fizionomic Symetri Clear™: 2.500 lei;
  • aparat autoligaturant Damon Q: 2.500 lei;
  • aparat autoligaturant estetic Damon Clear: 3.000 lei;
  • aparat Damon Ultima™: 3.000 lei;
  • gutiere transparente Spark™: de la 1.490 lei.

Consultația inițială este fără cost. Pe lângă prețul aparatului, la costul tratamentului se adaugă modelul de studiu (aproximativ 100 lei), dosarul ortodontic cu radiografii și fotografii (costul depinde de centrul de imagistică ales), igienizarea dentară înainte de montare (75-199 lei) și activarea aparatului la controalele periodice (100 lei pe arcadă, la fiecare 4-8 săptămâni). Prețurile sunt informative; planul de tratament complet se stabilește de medicul specialist ortodont, după evaluare.

Doare când se montează aparatul dentar?

Montarea aparatului dentar în sine nu doare: brackeții se lipesc pe dinți, apoi se fixează arcul, iar procedura durează între 30 și 60 de minute, în funcție de tipul aparatului. Totuși:

  • în primele ore după montare poate apărea o senzație de presiune pe dinți, deoarece aceștia încep să fie „ghidați” ușor spre poziția corectă;
  • în primele 2-4 zile, disconfortul poate fi mai intens, mai ales la mușcătură sau când mâncați alimente dure; senzația este comparată adesea cu o durere surdă sau cu o tensiune, nu cu o durere acută;
  • după fiecare activare (strângerea arcului sau schimbarea elasticelor), disconfortul poate reveni pentru 1-2 zile.

De obicei, durerea este ușoară și suportabilă, iar medicul ortodont vă poate recomanda analgezice uzuale (ibuprofen, paracetamol), dacă este nevoie. Ceara ortodontică ajută la protejarea obrajilor și a buzelor de eventualele iritații provocate de brackeți.

Cât timp trebuie să port aparatul dentar?

Durata depinde mult de tipul de aparat, de vârsta pacientului și de complexitatea cazului. În medie:

  • cazuri simple (alinierea ușoară a dinților frontali): 6-12 luni;
  • cazuri moderate (rotații, spațieri, înghesuiri mai mari): 1,5-2 ani;
  • cazuri complexe (mușcătură inversă, ocluzie deschisă, tratamente combinate cu extracții sau chirurgie ortognatică): 2-3 ani sau chiar mai mult.

În majoritatea situațiilor, pacienții poartă aparatul între 18 și 24 de luni.

Cât de des trebuie să vin la control cu aparatul dentar?

La fiecare 4-8 săptămâni, în funcție de tipul aparatului și de ritmul de evoluție. La control, aparatul este activat: se schimbă arcul ortodontic și, dacă este cazul, modulele elastice. Aceste ședințe asigură progresul tratamentului în siguranță și sub control medical. Activarea aparatului costă 100 lei pe arcadă.

Pot să mănânc orice cu aparat dentar?

Nu chiar orice. Unele alimente pot dezlipi brackeții, pot îndoi arcurile sau pot favoriza cariile și petele pe dinți.

Ce nu este recomandat:

  • alimente foarte dure: nuci, alune, popcorn, covrigei uscați, mere sau morcovi cruzi mușcați direct (le puteți tăia felii);
  • alimente lipicioase: caramele, gumă de mestecat, jeleuri lipicioase;
  • alimente foarte crocante sau tari, care pot „smulge” brackeții;
  • băuturi carbogazoase și dulci în exces, care cresc riscul de carii și de pete albe pe dinți.

Ce este bine să mâncați:

  • mâncare moale: paste, piureuri, supe, iaurt, ouă, pește, brânză;
  • fructe și legume moi sau tăiate bucățele (banane, căpșuni, dovlecel, ardei copți);
  • carne fragedă (pui, curcan, pește), de preferat gătită la cuptor sau fiartă.

Sfat util: în primele zile după montare sau după activări, când dinții sunt mai sensibili, alegeți alimente moi și călduțe.

Cum mă spăl corect pe dinți cu aparat dentar?

Igiena orală este absolut esențială când purtați aparat dentar, altfel riscați carii, gingivită sau pete albe pe dinți.

  • Frecvența: după fiecare masă (ideal, de 3 ori pe zi). Dacă nu este posibil, clătiți-vă măcar bine gura cu apă.
  • Periuța: folosiți o periuță ortodontică (are un canal în mijloc pentru brackeți) sau o periuță electrică cu cap special.
  • Tehnica: țineți periuța la 45° spre gingie și curățați zona dintre brackeți și gingii, apoi periați deasupra și dedesubtul arcului. Nu uitați fața interioară a dinților și suprafețele de masticație. Folosiți mișcări blânde, circulare, fără să apăsați.
  • Periuțele interdentare: curăță între brackeți și sârmă, unde periuța obișnuită nu ajunge.
  • Ața dentară specială: există ață cu capăt rigid sau dispozitive de tip „floss threader”, care vă ajută să treceți ața pe sub arc.
  • Dușul bucal (irigatorul): foarte util pentru a elimina resturile dintre dinți și aparat.
  • Pasta de dinți și apa de gură: alegeți o pastă cu fluor și o apă de gură antiseptică, pentru prevenirea cariilor și a inflamațiilor gingivale.
  • Timpul recomandat: 3-5 minute la fiecare periaj.
Vorbirea mea va fi afectată?

Este posibil ca vorbirea să fie ușor afectată, dar doar temporar.

Imediat după montarea aparatului:

  • puteți simți că limba nu mai are același spațiu, mai ales dacă aveți un aparat pe interior (lingual) sau un aparat suplimentar pe cerul gurii;
  • unele sunete (de tipul „s”, „ș”, „ț”, „z”) pot fi pronunțate mai greu;
  • saliva poate fi mai abundentă la început, ceea ce dă senzația de vorbire îngreunată.

Perioada de adaptare: în general, vorbirea revine la normal în câteva zile până la 2 săptămâni, pe măsură ce limba se obișnuiește să se miște în jurul brackeților și al arcului. Exercițiile de citit cu voce tare sau repetarea unor sunete ajută mult la adaptare.

Se poate pune aparat dentar doar pe o singură arcadă?

Da, se poate, dar nu este recomandat în majoritatea cazurilor. Dacă dinții se aliniază doar pe o arcadă, echilibrul dintre maxilar și mandibulă poate fi afectat, iar mușcătura poate deveni incorectă. De aceea, cel mai indicat este tratamentul pe ambele arcade, pentru o mușcătură corectă și stabilă.

Ce se întâmplă după ce se scoate aparatul dentar?

Aparatul este îndepărtat când medicul stabilește că obiectivele tratamentului au fost atinse; în aceeași ședință se poate realiza și o igienizare profesională. Urmează etapa de contenție: pentru a menține poziția obținută a dinților, veți purta un aparat de contenție (gutieră, fir colat sau alt dispozitiv), în funcție de recomandarea medicului. Această etapă este esențială pentru stabilitatea rezultatelor pe termen lung.

Programare online

Programați o consultație pentru aparat dentar

Completați formularul și vă sunăm noi pentru confirmarea programării. Preferați să vorbiți direct cu recepția? Sunați la clinica cea mai apropiată:

Luni-Vineri 08:00-21:00 · Sâmbătă 08:00-14:00 la Virtuții și Timpuri Noi